Get Your Free Goodie Box here

Ortodoxie, postcomunism si neoliberalism. O critica teologico-politica by Catalin Raiu - HTML preview

PLEASE NOTE: This is an HTML preview only and some elements such as links or page numbers may be incorrect.
Download the book in PDF, ePub, Kindle for a complete version.

281.9

322

Coperta: GRIFFON AND SWANS

www.griffon.ro

© CURTEA VECHE PUBLISHING, 2012

ISBN 978-606-588-314-7

Argument

sau despre necesitatea subiectului

Textele adunate în paginile ce urmeazã au avut, la momen tul publicãrii, pretenþia de a ocupa un loc intermediar între stilul eseistic şi literatura ştiinþificã. Temele s-au constituit, în marea lor majoritate, pe mãsurã ce problemele identificate apãreau în dezbaterile din þara noastrã şi nu numai. Pretenþia iniþialã de a descoperi cum putem identifica şi exploata, în diverse ipostaze contemporane, sâmburi de teologie politicã s-a extins pe parcurs la douã mari corpuri de doctrine, idei şi paradigme ce par a domina spaþiul public românesc: postcomunismul românesc încã nedecomunizat şi reversul acestuia, care ar fi un neoliberalism de împrumut occidental, specific anilor 1980-90.

Douã nuci extrem de tari. Prima dominatã de sensibili -

tãþile provenite din recenta epocã a comunismului, iar cea de-a doua, ca rezultat al distanþãrii de prima. Douã extreme care ne fac sã nu vedem calea de mijloc şi sã uitãm sã mai cãutãm resurse intelectuale autohtone, de la care se pot iniþia proiecte de societate în România europeanã. În mod firesc, ultima parte a lucrãrii vrea sã reflecte drama internã a teologului care are mãcar tentaþia democraþiei, dacã nu şi cultul acesteia. Prin urmare, capitolul al patrulea e dedicat câtorva portiþe de comunicare între teologia creştinã şi democraþie.

Câte o mânã întinsã din fiecare direcþie pare a fi cea mai uşor digerabilã complicitate teologico-politicã pentru un teolog 8

Ortodoxie, postcomunism ºi neoliberalism

Argument sau despre necesitatea subiectului

9

care îşi doreşte sã vadã exigenþele Bisericii extinse cãtre în-subiect este considerat cetãþeanul pe mãsurã ce întruchipeazã treaga viaþã socialã, politicã, economicã etc.

voinþa generalã“.1

Textele de faþã nu şi-au propus sã dezvolte teorii, sã pro -

Cetãþeanul-subiect a fost idealul politic liberal al secolu-punã concepte sau sã traseze principii politice. Cu atât mai lui XIX2, mai ales pe mãsurã ce s-a extins sufragiul universal mult nu au pretenþia sã expunã lecþii de teologie politicã.

şi au apãrut astfel noi forme de subiectivitate politicã. Drept Sunt nişte simple şi timide încercãri de a valorifica metodo -

reacþie la individualismul liberal şi respingând ideea cã socie -

logic elemente de teologie politicã prezente în proximitatea tatea este o ordine spontanã a unor indivizi diferiþi, socialiştii trãirilor şi a frãmântãrilor noastre şi de a gãsi corelaþii între au considerat cã proletariatul sau mulþimea care tinde sã se acestea.

proletarizeze meritã sã ocupe locul central în teoria politicã.

Statele totalitare hiper-raþionalizate, care au planificat binele şi fericirea tuturor, s-au considerat ele însele subiecte politice

Un excurs apofatic în politicã

prin intermediul partidelor unice şi al dictatorilor.

În România, dorul dupã cetãþeanul-subiect pare nejusti-Urmând o metodologie inspiratã din postmodernişti pre-ficat, din moment ce acesta nu a existat niciodatã. Astãzi, cum Michel Foucault, pentru care esenþa puterii nu trebuie cu atât mai puþin reuşeşte sã se construiascã, cu cât bino-cãutatã neapãrat în raporturile instituþionale, ci în structurile mului comunism – individualism i se adaugã o forþã pe care adânci ale societãþii, pentru cã relaþiile de putere sunt legate cetãþenii români n-au mai resimþit-o, aceea a statului-piaþã.

de întreaga reþea socialã, am încercat sã investigãm limitele E adevãrat cã statul este unul dintre cei mai proşti gestionari, convenþionale ale unor realitãþi precum privat, public, repre -

ipotezã pe deplin susþinutã de regimul comunist şi chiar de zentare politicã, secularizare, Euharistie etc. Cãutând la cel care i-a urmat. Dar la fel de adevãrat este şi cã statul, ca rãdãcina paradigmelor dominante, avem, de cele mai multe rezultat al contractului social al tuturor cetãþenilor, trebuie sã-i permitã fiecãruia dintre ei sã poatã face recurs împotriva ori, surpriza plãcutã de a întâlni iraþionalitatea raþionalitãþii puterii politice. Statele-piaþã de astãzi aratã, însã, ca nişte acestora. Prin urmare, apare nevoia de a gãsi ce se aflã în meta-corporaþii care au în grijã corporaþii private ce posedã centrul politicului ca domeniu autonom şi, eventual, de a-i capital şi intrã în crizã odatã cu piaþa. Politica de azi pare identifica rãdãcinile teologice. Astfel, apare necesitatea iden-decisã de o sensibilitate neoliberalã, care glorificã statul mini -

tificãrii subiectului politic, modul în care a fost construit, pre-malist cu o economie de-regulatã şi care insistã sã sporeascã cum şi relevanþa lui pentru câmpul politic contemporan.

profitul în orice situaþie. Cetãþenii sunt puşi în situaþia de a Deşi subiectul politic se aflã în centrul ştiinþei politice, rezista în faþa statelor-piaþã, o alianþã de facturã neoliberalã, foarte puþini political scientists s-au încumetat sã-l conceptua -

care nu poate fi desfãcutã decât prin recursul la tradiþie, la lizeze şi sã-l defineascã. Dacã pentru filosofii Evului Mediu subiectul politic era regele ca întrupare a voinþei divine, de la 1 Kenneth Surin, Rewriting the Ontological Script of Liberation: On the Immanuel Kant încoace este inaugurat subiectul-cetãþean şi Question of Finding a New Kind of Political Subject, în: Creston Davis, se face trecerea de la lumea drepturilor divine la cea a drep-John Milbank ºi Slavoj Žižek (ed.), Theology and the Political. The New turilor şi datoriilor determinate de stat: „Noul subiect este Debate, Durham şi Londra, Duke University Press, 2005, p. 243.

2

întruparea drepturilor şi a raþiunii practice… Mai departe, Ibidem, p. 247.

10

Ortodoxie, postcomunism ºi neoliberalism

Argument sau despre necesitatea subiectului

11

comunitatea localã, la familie, la relocalizarea capitalului fizic Singura politicã socialã autenticã pare a fi creşterea eco-

şi la activarea unor forme de capital insuficient exploatate nomicã, ea dând impresia recuperãrii unei istorii irosite.

pânã acum, aşa cum este capitalul social.

Neoliberalismele au prins consistenþã dupã grele perioade de crizã: cel american, ca reacþie la New Deal-ul keynesian;

Moartea subiectului

cel german şi francez, ca alternativã la reconstrucþia bazatã pe o economie semi-planificatã (dirijatã) de dupã al Doilea Prin urmare, unde-l mai gãsim pe cetãþean în ipostaza Rãzboi Mondial. Incisivitatea neoliberalã a atins apogeul, de subiect politic? Mai e cetãþeanul un „centru indepen dent însã, în anii 1980, în þãri precum Statele Unite sau Marea de cunoaştere“4, cãruia „puterea politicã exercitatã îi permite Britanie. În aceastã logicã, era de aşteptat ca şi în România, sã-şi pãstreze calitatea de subiect“5 şi care rezistã puterii ce trecutã peste aproape jumãtate de secol de socialism acerb, l-a construit? Într-o lume în care cu toþii trebuie sã punem majoritatea elitelor sã se îndrepte cãtre însuşirea principiilor umãrul la creşterea economicã, în care suntem asaltaþi de neoliberale, care glorificã piaþa liberã şi anatemizeazã statul.

realismul josnic al pornografiei şi al reality-show-urilor şi în Fobia neoliberalã faþã de stat a luat forma unei teologii nega -

care gradul de libertate este direct proporþional cu capitalul tive a statului, propovãduitã cu îndârjire prozelitã de jurna -

acumulat, ortodoxia trebuie sã-şi activeze vocaþia profeticã lişti, economişti şi analişti politici „de dreapta“. În spaþiul şi sã explice moartea subiectului. Este mai degrabã vorba de românesc, statul e privit ca un rãu absolut, iar anti-etatismul lansarea unei provocãri cãtre cei ce sunt sensibili la centrali-trece de la statutul de virtute anti-comunistã la cel de virtute tatea Mântuitorului nostru Iisus Hristos nu doar în viaþa lor personalã, ci şi în cea comunitarã.

neoliberalã.

Doresc sã le mulþumesc în mod deosebit profesorilor mei Guvernele neoliberale, susþinute de expertiza unor insti-Daniel Barbu, de la Universitatea din Bucureşti, şi John Mil-tuþii supranaþionale descrise ca izvoare ale cunoaşterii divine, bank, de la Universitatea din Nottingham, care mi-au inspi-precum Banca Mondialã sau Fondul Monetar Internaþional, rat aceastã muncã, lui Mihail Neamþu, cu care am dezbãtut încurajeazã extinderea raþiunii economice la fiecare celulã multe dintre temele de faþã, lui Adrian Papahagi şi Radu a vieþii umane. Se considerã cã trebuie sã-i cerem economiei Preda pentru publicare şi diaconului Cosmin Pricop, prin de piaþã mai mult decât i-au cerut liberalii secolului XIX: „În grija cãruia au apãrut aceste texte în ziarul Lumina al Patriar -

loc sã acceptãm o libertate a pieþei definitã de stat şi menþi -

hiei Române.

nutã într-o oarecare mãsurã de supravegherea statalã — ceea ce constituia oarecum structura de pornire a liberalismului; 25 martie 2012

sã stabilim un spaþiu de libertate economicã, sã-l circum-Bunavestire

scriem şi sã-l lãsãm sã fie circumscris de un stat care-l va supraveghea“3.

4 William E. Connolly, Political Theory & Modernity, Ithaca şi Londra, Cornell University Press, 1993, p. 156-158.

3 Michel Foucault, Naşterea biopoliticii. Cursuri þinute la Collège de France 5 Michel Foucault, The Subject and Power, în James D. Faubion (ed.), (1978-1979), traducere de Bogdan Ghiu, Cluj-Napoca, Idea Design Power. Essential Works of Foucault. 1954-1984, vol. 3 (trad. de Robert

& Print, 2007, p. 118.

Hurley et al. ), Londra, Penguin Books, 2002, p. 340.

I. TEOLOGIE POLITICÃ

Democraþia bunului-simþ

Bunul-simþ este ca sãnãtatea psihicã. Fie îl avem şi-l recunoaştem, fãrã sã-l mai trecem prin filtrul raþiunii, fie nici o raþionalizare nu ni-l va impune. Deşi în limbajul comun este o expresie al cãrei înþeles e clar fixat, istoricul ei ne indicã o pluritate de sensuri.

Pentru Aristotel, bunul-simþ însemna capacitatea de percepþie a sensului unui cuvânt cu mai mult de cinci înþe-lesuri diferite, dar asemãnãtoare. În epoca modernã, însã, bunul-simþ a intrat în limbajul oamenilor odatã cu Iluminismul. Prima datã l-a folosit englezul Thomas Paine într-un pamflet în care-i îndemna pe coloniştii americani sã-şi de-clare independenþa (1776).1 Termenul apare numai în titlu.

Autorul britanic mutat în Statele Unite ale Americii nu a folosit expresia în textul sãu, pentru cã simpla prezenþã în titlu avea vocaþia de a transmite un mesaj ce trebuia sã parã evident. Aşadar, bunul-simþ nu includea doar cunoaşterea evidentã, ci şi ceea ce se dorea sã devinã cunoaştere comunã.

În anii 1960, sociologul Thomas Luckmann a analizat modurile în care creşterea diviziunii muncii şi a specializãrii duce la scãderea cunoaşterii comune a oamenilor. În timp ce fiecare persoanã se specializeazã profesional într-un domeniu destul de strãin de celelalte, conştiinþa colectivã a unui 1 Thomas Paine, Common Sense, edited and with an introduction by Isaac Kramnic, Penguin Books, 1984, passim.

16

Teologie politicã

Democraþia bunului-simþ

17

grup social îşi pierde din consistenþã.2 În acest context, apelul Acesta era limbajul dublu al epocii comuniste: oamenii la bunul-simþ sau simþul comun devine un fel de act de credeau şi spuneau ceva în spaþiul privat, iar în cel public credinþã, de încredere în similitudinea persoanelor umane.

ovaþionau socialismul ştiinþific. Spaþiul public comunist era Invenþie modernã a societãþii liberale, bunul-simþ îşi propune unul artificial în ceea ce priveşte autonomia intelectualã, sã aducã un plus de ordine şi echilibru pluralitãþii valorilor pentru cã era inventat şi controlat de Partidul-suveran. Dupã prezente în spaþiul public prin cetãþenii şi instituþiile libere.

1989, societatea a regãsit anomia şi lipsa de responsabilitate El devine, astfel, un fel de fond comun natural şi raþional, pentru deciziile publice şi binele comun. Oamenii care, in-care adunã oamenii în jurul valorilor comune unanim accep-evitabil, au îmbrãþişat sistematic „valorile comuniste“ şi-au tate.

regãsit capacitatea raþionalã de a critica posibilitãþile demo -

craþiei. Criticãm! Dar în funcþie de ce scarã de valori? Deocamdatã, pare cã societatea noastrã nu are nici un proiect al

Spaþiul public

ei însãşi, ceea ce face ca spaþiul public sã fie unul dezordonat, lipsit de valori şi de un sens comun, de acel bun-simþ.

De-a lungul modernitãþii, bunul-simþ, în sensul originar O caracteristicã excepþionalã se întâlneşte în societatea al expresiei, a conturat un spaþiu public democratic, pluralist, noastrã, unde argumentele care þin de intimitatea persoanei în care oamenii se regãseau în diversitatea lor — paradoxal, sunt aduse în dezbaterile publice ca idei-forte. Mai simplu chiar prin solidaritatea şi consensul creat. Spaþiul comun sau spus, temele agendei publice sunt dominate de charisma per-public presupune tot ceea ce este exterior intimitãþii mele sonalã, nu de idei şi reflecþii intelectuale solide. Problema şi se desfãşoarã într-o pluralitate de persoane. Se referã la pare sã fie, însã, cã societatea româneascã nu are definit un spaþiul exterior casei mele, la scara blocului, la strãzile şi proiect pe care sã li-l prezinte cetãþenilor. Am bifat încadrarea oraşul în care trãiesc. Existã şi un spaþiu public al dezbaterilor.

De la Thomas Hobbes (1588-1679) încoace, logica spaþiului în structurile euro-atlantice oarecum împinşi de la spate. Dar public este de a þine pentru noi înşine opiniile sau gesturile acum ce urmeazã? Care este proiectul României? În afarã care ne sunt strict intime. Mutând discuþia de la teorie la de Bisericã şi de câþiva intelectuali cu adevãrat liberi, cine practicã, spaþiul public românesc de astãzi nu pare sã aibã ar avea autoritatea de a structura discuþiile în spaþiul public?

amprentele modernitãþii occidentale. În primul rând, tradiþia Intelectualul nepartizan angajat public e o apariþie efemerã unui spaþiu public autonom a lipsit, mai ales în perioada co-

în mass-media, nu pentru cã nu ar produce rating, ci pentru munistã. Sã ne amintim condiþia existenþialã a omului în anii cã televiziunile sunt rezultatul a ceea ce secretã necontenit totalitarismului: ascuns în gândurile lui, în familia sa, fãrã sã societatea.

aibã încredere în nimeni, fãrã sã investeascã ceva în spaþiul Însãşi prezenþa Bisericii în spaþiul mediatic este domi-public, pentru cã simþea cã nu este al lui, ci al statului. Dacã natã de greşelile clericilor, de opinii împotriva orelor de religie e al statului ostil… e, deci, al nimãnui.

sau Catedralei Mântuirii Neamului etc. În general, elemente care ar trebui sã þinã exclusiv de spaþiul privat sunt abundent 2 Thomas Luckmann, The Invisible Religion: The Problem of Religion in prezente în dezbaterea publicã (divorþuri, crime, lipsa loiali -

Modern Society, The MacMillan Company, 1970, passim.

tãþii în cãsnicie etc.), iar spaþiul public se goleşte de valori.

18

Teologie politicã

Democraþia bunului-simþ

19

Asistãm la „distrugerea ideilor limpezi şi distincte“, dacã ar Am putea, deci, avea bunul-simþ sã aducem în spaþiul public fi sã-i dãm crezare celui mai important cercetãtor al ştiinþei argumente care þin de proiecþia viitoare a consistenþei naþio -

politice la nivel mondial, italianul Giovanni Sartori.

nale şi spirituale a poporului român. Ce va însemna catedrala când va fi gata? Sau ce va însemna pentru generaþiile urmã-

toare? Am putea vedea în acest proiect al Sfântului Sinod nu

Catedrala Mântuirii Neamului

doar chestiuni legate de costuri sau amplasament, ci şi pozitivul unei societãþi cãreia în anii postcomunismului i-a plãcut Din acest peisaj sumbru al spaþiului public românesc, nu sã se nege pe sine, întrupat profetic de credinþa ortodoxã, atât lipseşte Catedrala Mântuirii Neamului. Argumentele de tipul de intimã poporului român.

„câte mall-uri înseamnã o catedralã“ sau „câþi kilometri de Catedrala Mântuirii Neamului este primul proiect mare, autostradã înseamnã o catedralã“ nu fac decât sã sãrãceascã coerent şi consistent al societãþii româneşti de dupã 1989.

dezbaterea intelectualã asupra unei catedrale-simbol a orto-Este deopotrivã unul fizic şi spiritual şi care ar putea demon-doxiei româneşti. Nu putem discuta despre o bisericã în stra sau angrena o mişcare de solidaritate naþionalã fizicã, termeni legaþi de mall-uri sau de autostrãzi, pentru simplul dar mai ales spiritualã a cetãþenilor români. Conform uneia motiv cã nu putem discuta credinþa în termeni materiali.

dintre devizele sale, e pluribus unum (dintre mai mulþi unul), Catedrala Mântuirii Neamului devine astfel o încununare a democraþia are, printre altele, şi capacitatea de a produce libertãþii şi a responsabilitãþii societale a unei Biserici care, consens între cetãþeni. Aşadar, consensul, sub forma Cate-

începând cu proiectele politice ale lui Alexandru-Ioan Cuza, dralei Mântuirii Neamului, poate fi frontispiciul democraþiei Carol II, Gheorghe Gheorghiu-Dej sau Nicolae Ceauşescu, româneşti. Construcþia catedralei este şi un exemplu de soli -

a cunoscut abuzul mâinii-forte a puterii politice. Dacã daritate, poate chiar primul exemplu de solidaritate de dupã aruncãm o privire fie şi superficialã asupra acestor tipuri de 1989 al societãþii noastre. Dacã vrem sã ne redescoperim regim politic, nu le putem încadra pe o axã imaginarã decât demnitatea umanã, ar trebui sã avem bunul-simþ sã lãsãm între autoritarism şi totalitarism. Abia astãzi, în anii de con-instituþiile prin excelenþã personaliste — Biserica şi familia —

strucþie a democraþiei, Biserica Ortodoxã Românã are ocazia sã lucreze şi sã modeleze spaþiul public.

sã se manifeste liber şi responsabil faþã de şi într-o societate care are nevoie de un suflet. Aşa cum Jacques Delors, fostul preşedinte al Comisiei Europene, dorea crearea „unui suflet pentru Europa“, la fel Biserica Ortodoxã Românã îşi propune sã contribuie la demnitatea spiritualitãþii ortodoxe într-o societate care încã poartã semnele cuielor bãtute de torþionarii, ideologii şi slugoii unui regim cu care s-a identificat şi în postcomunism.

Ştim cu toþii cã omul este prin excelenþã orientat spre viitor. Fãrã viitor, fãrã virtutea nãdejdii, omul nu face altceva decât sã-şi rãmânã în urmã. Tot aşa, o societate fãrã viitor este una dezmembratã, care nu se concepe deplin pe sine.

Natura misticã a democraþiei

21

secolul trecut ca o disciplinã academicã derivatã din ştiinþele sociale. Conform celei mai cunoscute definiþii a expresiei, teologia politicã înseamnã înþelegerea tuturor conceptelor politice ale teoriei moderne a statului ca fiind la bazã idei re-Natura misticã a democraþiei

ligioase secularizate.

Carl Schmitt

Indiferent dacã vorbim despre criza economicã, despre schimbãrile Pãrintele definiþiei de mai sus este un cunoscut jurist ger-politice, despre raportarea creştinilor la mutaþiile globalizãrii man, Carl Schmitt (1888-1985). Catolic practicant, acesta şi ale secularizãrii, mintea omului îndreptat spre Dumnezeu cautã a fost un anti-democrat convins şi un admirator al dictaturii.

necontenit rãspunsuri pentru oricare dintre frãmântãrile sale zilnice.

A scris împotriva Republicii de la Weimar (1919-1933), iar apoi a cochetat cu nazismul, având mari îndoieli faþã de parlamentarismul democratic şi de sistemele politice cu mai Credinþa are oricând ceva de spus despre o anumitã guver -

multe partide. În Teologia Politicã (1922), lucrare al cãrei nare politicã, despre libertatea persoanei umane, justiþia subiect este conceptul de suveranitate, el susþine cã existã, în socialã sau economicã. A fi în mijlocul lumii impune cu nece-fiecare epocã istoricã, un echivalent între autoritatea socialã sitate înþelegerea ei, iar a ignora lumea de azi, a ne retrage şi viziunea religioasã dominantã asupra lumii. Spre exemplu, intelectual din viaþa cetãþii echivaleazã cu sinuciderea unei monarhia absolutistã corespunde unei viziuni asupra lumii pãrþi însemnate a raþiunii cu care am fost înzestraþi de derivatã dintr-o teologie deistã, în timp ce o monarhie con-Dumnezeu. Omul secolului XXI va trebui sã fie atent la tot stituþionalã şi democraticã ar corespunde unei concepþii mai ce este în jurul sãu, pentru a putea extrage din societate ce-i degrabã imanente despre Dumnezeu. Statul este o entitate este folositor pentru mântuire.

invizibilã şi omnipotentã, a cãrei voinþã prevaleazã asupra În acest sens, teologia politicã, deşi pare o construcþie tuturor cetãþenilor, singurul titular al suveranitãþii, aşa cum lexicalã cel puþin ciudatã în auzul nostru comun, este una Dumnezeu este singurul posesor al darului vieþii. Totodatã, dintre grilele de interpretare foarte importante pentru lumea statul este singurul care poate sã intervinã în normalul vieþii, de azi. O întâlnim pentru început la filosofii stoici, unde se corectând slãbiciunile societãþii, ceea ce ar corespunde, în referea la acele practici religioase care ajutau statul. O întâl-plan religios, capacitãþii exclusiviste a lui Dumnezeu de a face nim la Pãrinþii Bisericii: Sfântul Ioan Gurã-de-Aur, Sfântul minuni. Teza lui Carl Schmitt a fost dur criticatã, surprin -

Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nazianz, Sfântul Am-zându-i pe teologi prin faptul cã o anumitã credinþã religioasã brozie, Sfântul Ioan Cassian. Mai apoi, o întâlnim la Ferici-a dus la crearea unor forme de autoritate socialã şi politicã.

tul Augustin, Toma din Aquino, William Ockham, Baruch În opinia lui, asocierea dintre politicã şi religie este bazatã pe Spinoza, Joseph de Maistre, Louis de Bonald şi alþii. Aceşti un element comun amândurora: legea. Astfel, dreptul pozitiv autori au pregãtit înþelesul modern al expresiei, dezvoltatã în modern este, la rându-i, izvorât din dreptul canonic.

22

Teologie politicã

Natura misticã a democraþiei

23

Spirit neconformist pentru epoca sa, una a marilor ideo -

Continuând analogia de mai sus, putem spune cã, aşa logii, juristul german nu s-a considerat niciodatã un teolog cum Sfintele Taine sãvârşite de un preot în stare de pãcat —

şi nici mãcar normativ în ceea ce priveşte pãrerile sale. Însã toþi oamenii au pãcate personale — sunt perfect valide, la fel paradigma sa de gândire a fost preluatã de numeroşi gândi-

şi legile emise de un parlament ai cãror membri sunt, de cele tori anglo-saxoni, rezervaþi, ce-i drept, în faþa faptului cã se mai multe ori, consideraþi corupþi, incapabili etc. sunt valide, inspirau dintr-un gânditor considerat nazist. Aceastã rezervã întrucât exprimã voinþa poporului. Percepþia onestitãþii faþã de sensibilitãþile naziste ale lui Carl Schmitt a mers atât membrilor parlamentului este una extrem de scãzutã chiar şi de departe, încât mai mulþi universitari americani l-au pla-

în democraþiile considerate cele mai solide (Marea Britanie, giat, fãrã sã-l citeze mãcar o datã. Cu toate acestea, dez-Elveþia etc.), dar încrederea cã parlamentarii, într-o formã voltarea teologiei politice ca disciplinã academicã în spaþiul sau alta, dau formã voinþei generale demonstreazã credinþa occidental a dus, mai apoi, la crearea unei adevãrate literaturi şi dorinþa cetãþenilor de a fi împreunã ca naþiune. Consecinþa teologico-politice, din pãcate blocate în spaþiul comunist, din teoriei reprezentativitãþii este, aºadar, cã, fãrã parlament, cauza limitãrii posibilitãþii de expresie a creştinilor.

cetãþeanul nu existã, poporul şi parlamentul devenind in-separabile într-o democraþie. În acelaşi mod, în afara Sfintelor Taine ale Bisericii, creştinul nu poate accede la statutul

Reprezentarea parlamentarã

de credincios.

Dilema prezenþei cetãþenilor la luarea deciziilor într-o Atunci când modernitatea a produs trecerea de la demo -

craþia directã de tip atenian, în care exprimarea vocii cetãþii adunare reprezentativã de tip parlamentar este fãcutã, de se fãcea prin ridicarea de mânã într-o piaþã publicã, la una al asemenea, prin analogie cu Sfânta Tainã a Euharistiei: aşa cãrei miez este o adunare reprezentativã, restrânsã numeric, cum Mântuitorul Iisus Hristos este simultan prezent şi ab-s-a pus problema definirii parlamentului. Cum se poate ca sent în Sfânta Împãrtãşanie (prezent, pentru cã în mod real voinþa a milioane de oameni sã fie exprimatã doar prin vocea pâinea şi vinul aduse ca jertfã se transformã în Trupul şi Sân-câtorva sute de deputaþi? Rãspunsul a fost cãutat în cunoaş -

gele sãu, şi absent, pentru cã ochii noştri vãd, chiar şi dupã terea conceptualã teologicã. Reprezentarea voinþei generale a prefacerea Darurilor, tot pâine şi vin), la fel, noi, oamenii, cetãþenilor a fost gânditã în analogie cu Sfintele Taine al cãror suntem prezenþi şi absenþi, în acelaşi timp, în Parlament.1

autor este Mântuitorul Iisus Hristos, prin persoana preotului.

Absentãm, întrucât nu suntem şi nu putem fi prezenþi acolo Deşi preotul sãvârşeşte Taina Sfântului Botez sau a Sfintei fizic, dar, fiind reprezentaþi de parlamentari, voinþa noastrã Euharistii şi, deci, pare cã el este autorul, în realitate Mântui -

prinde contur în legile votate. Din aceastã cauzã, nimeni nu torul Iisus Hristos ne îmbracã în haina cea nouã a Botezului poate invoca necunoaşterea legii atunci când a încãlcat-o: cu şi ne împãrtãşeşte cu Trupul şi Sângele sãu. Astfel, analogia toþii am fost prezenþi în parlament când s-a dezbãtut şi votat teologico-politicã a explicat natura funcþionãrii parlamen -

corpul de legi.

tului, fãrã de care nu poate exista democraþia: aşa cum Mântuitorul acþioneazã prin preot, dar acesta îşi pãstreazã voinþa 1 Daniel Barbu, Taina reprezentãrii democratice, în Historia, disponibil la proprie, tot astfel parlamentarii utilizeazã propria voinþã, adresa: http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/taina-dar acþioneazã în numele poporului pe care-l reprezintã.

reprezentarii-democratice.

24

Teologie politicã

Democraþia

Exerciþiul conceptual de mai sus ne spune un lucru extrem de simplu: în orice regim politic, existã o dozã de încredere; mai bine spus, de credinþã. Prevestind cãderea regimului Moştenirea politicã a lutheranismului

comunist, Aleksandr Soljeniþîn spunea cã regimul comunist va cãdea când oamenii vor înceta sã creadã în acest sistem.

Dãrâmarea Zidului Berlinului de cãtre mulþimile furibunde, când nici mãcar militarii nu şi-au mai îndeplinit rolul de spri-jinitori ai regimului, ne spune tocmai acest lucru. Însãşi Re -

Chiar dacã istoria fapticã ne poate contrazice uneori, în teologia voluþia românã din decembrie 1989 ne spune acelaşi lucru:

„Vom muri şi vom fi liberi!“, unul dintre sloganurile cele mai ortodoxã, Biserica nu a fost niciodatã predatã în mâinile Statului.

uzitate de tinerii revoluþionari români, demonstreazã lipsa Instituþia divino-umanã a fost mereu descrisã ca fiind în tensiune încrederii în ateismul comunist şi înlocuirea lui cu libertatea cu Statul ca parteneri egali, dar cu sfere de exercitare a autoritãþii într-o profundã accepþiune creştinã, care aminteşte de omo -

care nu se întâlnesc decât în chestiunea binelui comun al societãþii.

rârea pãcatului şi renaşterea în Hristos. Astfel, putem spune Alte tradiþii ecleziologice au produs, de-a lungul timpului, cã democraþia modernã, a cãrei valoare e unanim acceptatã o schimbare de paradigmã socio-politicã atipicã în ceea ce priveşte de cultura europeanã, implicã o minimã dozã de credinþã.

raporturile de putere dintre Bisericã şi Stat.

Miezul ei, parlamentul, asigurã, prin însãşi existenþa sa, un mod coerent de a fi împreunã al cetãþenilor.

Teologia politicã nu e nicidecum un îndemn la pietism sau la identificarea unor noi forme de credinþã în organizaþii Istoria protestantismului ascunde nu doar rupturi teologice faþã de învãþãturile Sfinþilor Pãrinþi, ci şi inovãri politice lumeşti, ci coincide cu scopul ştiinþelor sociale în general: care s-au dovedit a fi parte a modernitãþii pe care încercãm sã înþelegem societatea în care trãim, pentru a şti sã ne orga-s-o înþelegem. Printre marii reformatorii protestanþi, Martin ni zãm viaþa în cotidianul ei, în funcþie de voinþa noastrã.

Luther a influenþat decisiv înþelegerea modernã a democraþiei Teologia politicã devine astfel un mod de a înþelege lumea şi a atributelor statului. Dezgustat de instituþia papalitãþii şi contemporanã ca nefiind complet secularizatã. Totodatã, este nostalgic faþã de simplicitatea apostolicã a Bisericii primare, şi un protest intelectual împotriva fundamentalismului reli-teologia lui a simplificat relaþia omului cu Dumnezeu, care, gios. Cu toate cã Iluminismul şi liberalismul au încercat sã goleascã spaþiul public de religie şi credinþã, teologia politicã pentru a accede la harul divin, nu are nevoie de intermediari.

ne aratã cã tocmai cel mai avansat şi îmbrãþişat sistem politic Singurii mediatori sunt Hristos şi Sfintele Scripturi, întrucât modern, democraþia, a ocupat acest spaþiu al religiosului,

„cuvântul lui Dumnezeu, care ne îndreaptã spre libertatea împrumutând multe dintre elementele sale. Pânã la urmã, deplinã, nu trebuie sã fie şi nu poate fi încãtuşat“. Totodatã, înþelegerea puterii în societate ne ajutã sã ne eliberãm de Adevãrul nu poate fi acoperit de speculaþiile scolastice şi prejudecãþi şi sã extragem pozitivul din lumea în care trãim.

complicitãþile instituþionale ale catolicismului, motiv pentru În acest sens, democraþia pe care ne-o dorim implicã o sem-care papalitatea se prezenta în ochii sãi drept Romana tyrranis, nificativã dozã de creştinism.

iar credincioşii, ca nişte oprimaþi, care nu pot sã acceadã la 26

Teologie politicã

Moştenirea politicã a lutheranismului

27

Sfintele Taine fãrã acceptul preoþiei. Practicile indulgenþelor, este un ales al comunitãþii care administreazã, explicã şi abuzul anatemelor, birocraþia şi lãrgirea puterii politice pa-rãspândeşte Cuvântul lui Dumnezeu. El nu are autoritate, ci pale l-au fãcut pe conducãtorul Bisericii Catolice „sã înceteze exercitã un officium, fiind un minister, adicã doar un angajat sã mai fie un episcop, ci un dictator“. În ordinea medievalã al comunitãþii ca servant, asistent, administrator, pentru cã occidentalã, Biserica era principalul ajutor al individului pen-Biserica presupune o supunere mutualã, din moment ce „ni-tru mântuire, iar statul era pãstrãtorul acestei ordini, politica meni nu doreşte sã fie superiorul celuilalt, ci fiecare vrea sã era parte a creaþiei şi a armoniei universale şi avea sã fie in-fie inferiorul aproapelui“. Condiþia egalitãþii dintre membrii dispensabilã umanitãþii pânã la sfârşitul istoriei, pentru cã

„Bisericii acefalice“, pe care o introduce Luther, precede simfãcea parte din ordinea spre care tindea creaþia. Religia şi po-bolic exercitarea puterii în democraþia modernã, unde miniştrii litica erau, deci, douã teritorii distincte în interiorul aceluiaşi sunt egali în cetãþenie şi slujesc comunitatea prin consensul corpus christianum, în care fiecare parte trebuia sã aibã forma egalilor. Repudierea instituþiilor şi deconstruirea imaginaru-ei de conducere. Reforma lui Luther a modificat aceastã con-lui politic medieval prin antipatia faþã de puterea politicã l-au cepþie, politizând religia.

condus, însã, pe Luther la o ecleziologie care, deşi s-a vrut apoliticã, a sfârşit prin a împrumuta alte elemente politice.

Preoþia universalã – cetãþenia universalã

Repudierea instituþiilor

În demersul sãu critic la adresa filosofiei care a contruit intelectual supremaþia papalitãþii, Luther a respins învãþã-

În primul rând, el este un optimist în ceea ce priveşte tura Sinoadelor, teologia de inspiraþie aristotelicã a lui Toma capacitatea oamenilor de înþelegere, ceea ce înseamnã cã o din Aquino, caracterul de potestas (putere) al Sfintelor Taine, anumitã comunitate poate exprima un adevãr fãrã asistenþã.

care creeazã un raport de inegalitate între credincioşi etc.

Dar „adevãrata Bisericã“ nu poate fi localizatã în birouri sau Pentru Luther, harul trebuia administrat şi oferit fãrã inter-instituþii, pentru cã „unitatea inimilor în credinþã e suficientã mediari, ca dar gratuit al lui Dumnezeu, ierarhia bisericeascã sã însemne o Bisericã“. Este o societate auto-suficientã, care, devenea inutilã, iar distincþiile dintre membrii comunitãþii servindu-se de Sfânta Scripturã ca de o constituþie, conferã creştinilor erau şterse. Drept consecinþã, el a redus numãrul sens politic sintagmei lutherane: „Nu existã superior printre sacramentelor, printre care şi hirotonia, şi a afirmat „preoþia creştini, numai Hristos Însuşi — numai Hristos“. Ruptura lui universalã a credincioşilor“, întrucât credinþa nu se poate Luther s-a dramatizat şi mai mult: corpus mysticum al cãrui construi pe o autoritate exterioarã, fie ea sacerdotalã sau Cap este Mântuitorul Hristos e Biserica nevãzutã. Mai de-politicã. În acelaşi timp, a conferit comunitãþii euharistice parte, doar necredincioşii şi creştinii cãldicei au nevoie de atributul de societate politicã, fiindcã celebrarea Euharistiei o structurã organizatoricã şi de o guvernare coercitivã. Sunt, actualizeazã cetãþenia pe care participanþii au primit-o la aºadar, douã Regate: cel al lui Dumnezeu (congregaþia), care Botez.

este apolitic, şi comunitatea vãzutã a credincioşilor, care este Dat fiind cã preoþia universalã nu-şi mai derivã autoritatea atât de dezordonatã, încât „nu poate fi condusã fãrã sânge.

de la tradiþia milenarã a Bisericii, oficiantul cultului lutheran Sabia conducãtorului trebuie sã fie roşie şi plinã de sânge.“

28

Teologie politicã

Moştenirea politicã a lutheranismului

29

Aici, unitatea trebuia creatã exterior, printr-o formã de artã timp în care graniþele politice şi cele ale credinþei tind sã omeneascã. Prin contrast cu Papa, îşi derivã autoritatea din coincidã, tocmai pentru cã noua comunitate „rupe stereo -

convingeri strict umane şi e prea din lumea de aici; condu -

tipizarea normelor individuale, pentru a pune în loc o realicãtorul secular îndeplineşte un officium divin, fiindcã impune tate socialã care are ca obiectiv mântuirea religioasã“.

ordinea în lumea creştinilor. Pentru cã a desfiinþat rigoarea Pe lângã pathos vindicativ şi revoltã, teologia lui Luther şi procedurile instituþionale, Luther a subminat autoritatea denotã şi un anumit eşec intelectual. Incapabil sã înþeleagã spiritualã în sfera religioasã, dar a accentuat autoritatea poli -

tradiþia Bisericii, continuitatea harului şi importanþa cleri-ticã în sfera secularã.1 Altfel spus, în timp ce s-a depolitizat cilor ca urmaşi ai apostolilor, gândirea teologico-politicã a lui conceptual, Biserica lui Luther a devenit mult mai politicã Luther a fost extrem de contradictorie. El a golit vocabularul în ceea ce priveşte dependenþa de autoritatea secularã.

teologic de conceptele politice, dar, în acelaşi timp, a politizat Biserica, împingând-o în braþele Statului. A încercat sã fugã, de asemenea, de autoritatea personalizatã a Papei şi a ierarhiei bisericeşti şi a sfârşit prin a refuza orice ordine instituþionalã,

Autoritatea charismei

cetãþenii trebuind sã se supunã conducãtorului în totalitate.

În acest sens, Luther nu este doar unul dintre cei care au con-Max Weber ne ajutã sã înþelegem consecinþele gândirii struit conceptul de Bisericã de Stat, dar şi un gânditor care lutherane. Criticând viziunea despre religie ca ideologie a deschis drumul autoritarismului politic.

(prezentã la Karl Marx), sociologul german vede religia ca pe un discurs simbolic asupra realitãþii. Mişcãrile religioase charismatice, de tipul celor protestante, încearcã sã schimbe sistemul de valori, sã delegitimizeze simbolic fundaþia auto -

ritãþii existente şi sã creeze o nouã voinþã colectivã, bazatã pe relaþii de egalitate, pe reciprocitate verticalã şi pe suprimarea diferenþelor dintre membri.2 Aceastã charismã, specificã

„profeþilor“ de genul lui Luther, contruieşte, aºadar, o putere politicã simbolicã, de inspiraþie democraticã. Odatã victo-rioasã, mişcarea va cãuta sã fortifice noua putere simbolicã, cuceritã prin înfiinþarea unei structuri birocratice care sã mo-nopolizeze administraþia noii reprezentãri colective centrale, 1 Sheldon S. Wolin, Politics and Vision. Continuity and Innovation in Western Political Thought, George Allen & Unwin Ltd., Londra, 1961, p. 144-157.

2 Max Weber, On Charisma and Institution Building (selected papers, edited and with an Introduction by S.N. Eisenstadt, University of Chicago Press, Chicago/Londra, 1968, p. 253-267 ş.u.

Teologia politicã a federalismului

31

ºi-a revelat Legea şi ºi-a manifestat extraordinara indulgenþã în faþa pãcatelor lumii. Legãmântul harului existã deja în Vechiul Testament, sub forma promisiunii, dar se pecetluieşte în persoana Mântuitorului Iisus Hristos: pe de o parte, este Teologia politicã a federalismului

Dumnezeu care oferã harul şi iertarea; pe de altã parte, omul care oferã credinþã, pocãinþã. Dar Dumnezeu este nu doar participant, ci şi garant al legãmântului, astfel încât, conform teologilor reformaþi, avem de-a face cu o relaþie perfect contractualã între om şi Dumnezeu.

Deşi îi blamãm pentru individualismul lor, de la americani avem şi de învãþat. Republicanismul modern, pe care încercãm sã-l punem şi noi în practicã de douãzeci de ani, îşi are originea

Legãmântul biblic

în cultura politicã americanã, sub forma federalismului. În spaþiul public românesc, însã, federalismul continuã sã trezeascã reacþii Teologii reformaþi ai secolelor XVI şi XVII, precum Jean puternice de contestare, fiind perceput ca o catastrofã naþionalã.

Calvin, Heinrich Bullinger, Huldrich Zwingli sau Johannes Cocceius, au nuanþat relaþia contractualã a lui Dumnezeu cu omul. Şcoala calvinã susþinea cã împlinirea legãmântului

Era preoþiei universale

depinde exclusiv de Dumnezeu şi nu implicã voinþa şi faptele omului. E, deci, o chestiune unilateralã, tradusã prin latines-Sensul originar al federalismului care a condus la crearea cul testamentum. Accentul cade pe suveranitatea omni potentã Statelor Unite ale Americii îl gãsim în epoca Reformei a lui Dumnezeu, umanitatea plinã de pãcat, certitudinea protestante. În timp ce catolicismul medieval accentua ruptu -

mântuirii celor aleşi şi mântuirea prin credinþã, fãrã fapte.

ra dintre clerici şi laici, protestantismul a relativizat diferenþa Pe de altã parte, Zwingli şi Bullinger susþineau contrariul şi introdusã de primirea harului divin. Astfel, toþi oamenii pot descriau legãmântul ca pe un act bilateral ( foedus) între Dum-

înþelege Sfânta Scripturã, în virtutea faptului cã sunt posesori nezeu şi om, în care mântuirea depinde şi de persoana umanã.

ai preoþiei universale. Reforma i-a încurajat pe credincioşi nu Lãsând la o parte diferenþele de nuanþã, Reforma a legat doar sã citeascã Biblia, ci s-o şi interpreteze.

între ele cele douã Testamente, încreştinându-l pe cel Vechi Mai apoi, curentul reformat a redescoperit importanþa şi iudaizându-l pe cel Nou. Paralel cu traducerea Bibliei în Vechiului Testament, primul legãmânt al omului cu Dumne -

limbile naþionale, s-a dezvoltat şi ideea necesitãþii întoarcerii zeu, care stabileşte termenii contractuali ai vieþuirii lui Adam la creştinismului primar şi citirea Vechiului Testament nu în în grãdina Raiului. Acesta, însã, a violat Legea şi a introdus limba latinã, ci în ebraicã. Astfel, în 1524 şi 1525, la doar umanitatea într-o viaþã supusã pãcatului. Din acest moment, câþiva ani dupã debutul Reformei, Daniel Bomberg, un tipo -

oamenii pot accede la mântuire doar prin Mântuitorul Iisus graf creştin din Veneþia, s-a specializat în publicarea textelor Hristos care anunþã Noul Legãmânt, adicã noul mijloc prin cu caractere iudaice, cãrþile sale rãspândind foarte rapid in-care Dumnezeu ºi-a restabilit autoritatea în faþa omenirii, teresul pentru studiile ebraice în vestul Europei.

32

Teologie politicã

Teologia politicã a federalismului

33

Secularizarea foedus -ului

aşezarea bazelor arhitecturii politico-sociale americane pe baza principiului asocierii liber-consimþite. Un puritan con-La Geneva, supranumit „sfântul oraş“ de cãtre Ducele vins, John Winthrop, primul guvernator al coloniei americane de Sully, Calvin dobândise şi o foarte mare influenþã politicã.

Massachusetts Bay (1588-1649), sintetiza idealul politic Biserica domina societatea, în timpul în care bisericile luthe -

american prin sintagma: „libertatea de a te supune legii în rane deveneau naþionale şi se supuneau puterii politice. El a mod liber“.

înþeles necesitatea unei constituþii politice pentru oraşul sãu şi şi-a asumat ipostaza de gânditor politic, elaborând o scarã a regimurilor politice: tirania era cel mai rãu, iar comunitatea

Legãmântul politic

creştinã federatã, cel mai bun. Astfel, gânditorul politic Jean Calvin ia naştere în mintea teologului. Generaþiile urmãtoare Federalismul teologico-politic i se adreseazã în primul de filosofi politici din şcoala calvinã preiau şi dezvoltã teo lo-rând individului, nu unei comunitãþi (familie, popor, naþiune gia federalistã: Johannes Althusius va susþine cã statul cel mai etc.), din cauza faptului cã majoritatea teologilor federalişti bun din întreaga istorie este cel evreu, fiindcã a fost singu rul au susþinut predestinaþia. Nefiind interdependenþi pe drumul mântuirii, spuneau protestanþii, ne mântuim separat. Astfel, construit în mod direct de Dumnezeu, pe baza legãmântului.

teologia federalistã, responsabilizând foarte mult individul, Prin urmare, legãmântul biblic a fost secularizat şi de alþi a ajutat la crearea celebrului individualism american.

gânditori politici (Hobbes, Locke, Montesquieu, Rousseau Cu toate acestea, este puternic dezvoltatã ideea con-etc.) fiind inclus în teoriile contractului social. Pentru refor-tractului între egali. Dacã în epoca medievalã, dominatã de maþi, hughenoþi, puritani sau deişti, lumea europeanã era catolicism, pactele erau fãcute pe linie ierarhicã, subliniind mult prea coruptã şi, drept consecinþã, au plecat, asemenea în continuare relaþia de subordonare dintre suveran şi vasal, lui Avraam, în pãmântul fãgãduinþei, îndreptându-se spre dintre nobil şi sclav etc., în aranjamentele constituþionale lumea cea nouã, New York. Acolo, urmând modelul biblic, federale puterea este împãrþitã între guvernul central şi guver -

au încheiat un pact între ei, folosindu-se de teologia contrac -

nele locale. Federalismul este, aºadar, non-ierarhic, non-centualã sau federatistã ( the covenant theology 1), drept primul tralizant şi propune o relativã egalitate chiar şi între inegali.

principiu politic enunþat în America. Împrumutatã de teoria În acest sens, împãrþirea puterii politice ( the federal way of politicã, teologia federalistã ne spune cã regimurile politice sharing the power) trebuie vãzutã ca un scop în sine. Virtutea sunt rezultatul unei înþelegeri, al unui pact între oameni „sub principalã a federalismului ar fi, deci, cã instituie o societate privirea lui Dumnezeu“. În baza primului legãmânt biblic dominatã de principiul într-ajutorãrii într-un sens profund menit sã-i ofere omului viaþa veşnicã, oamenii fac un al doilea creştin. Chiar dacã autorii editorialor publicate în The Inde-pact între ei, pentru a se organiza pe pãmânt. Federalismul pendent Journal (1787-1788) şi cunoscute sub numele de The originar înseamnã, aşadar, federarea cetãþenilor între ei şi Federalist descriu guvernarea în termeni foarte seculari, discursul lor e mai degrabã teologico-politic. Astfel, reflecþiile 1

lui Alexander Hamilton, John Jay şi James Madison asupra Glen A. Moots, Politics Reformed: the Anglo-American Legacy of Covenant Theology, University of Missouri Press, 2010, passim; Michael Horton, guvernãrii au desenat federalismul modern sub forma „unui Introducing Covenant Theology, Baker Books, 2006, passim.

parteneriat între morþi, vii şi cei care se vor naşte“.

34

Teologie politicã

Republicanismul incipient

Teologia catolicã medievalã a scos din lumea terestrã actul Rãscumpãrãrii, care se încheie odatã cu moartea pe Cruce a Mântuitorului Iisus Hristos. Prin urmare, interesul teologilor Filantropia genuinã

catolici s-a îndreptat spre cetatea eternã, nu spre cea teres trã, orice formã de guvernare care nu implicã o pozi þie preferen -

þiabilã pentru Biserica Romanã-Catolicã fiind repudiatã.

Catolicismul a acceptat foarte greu republicanismul, la sfâr -

şitul secolului XIX Vaticanul nefiind pe deplin convins de Vehemenþa contestãrii parteneriatului dintre cultele religioase şi virtuþile acestuia. Ortodoxia, însã, nu a cunoscut conflictul statul român în ceea ce priveşte furnizarea de servicii de asistenþã între teologie şi politicã, tipic Occidentului. Noi nu ne-am socialã suscitã mari semne de întrebare: ne aşezãm, oare, pe un confruntat niciodatã cu lupta celor douã puteri, spiritualã drum care blocheazã construcþia democraþiei? E legitimã implicarea şi terestrã. Cu toate acestea, Revoluþia din decembrie 1989

Bisericilor în ajutorarea celor aflaþi în nevoie cu aportul statului?

a adus societatea româneascã în situaþia de a se organiza ca republicã. Dacã scãdem din calcul caricatura republicanã comunistã, observãm cã România are abia douãzeci ºi doi de ani de experiere a republicanismului, un regim politic în care, Argumentele contestãrii sunt faptul cã legea este inutilã, cã este în contradicþie cu principiul competiþiei libere, deocamdatã, nu ştim prea bine cine ne guverneazã şi, mai instituind un cvasi-monopol secundar al unitãþilor de cult ales, spre ce formulã trebuie sã ne îndreptãm. Pentru cã nu asupra furnizãrii de servicii de asistenþã socialã, ceea ce ar avem o culturã a republicanismului, nu percepem foarte bine sugera discriminare. Se contestã, de asemenea, faptul cã, prin sensul federalizãrii, al legãmântului între cetãþenii egali.

asistarea persoanelor vulnerabile de cãtre cultele religioase, sunt create premisele încãlcãrii unora dintre libertãþile consti tuþionale şi cã legea exclude principiul separãrii dintre cultele religioase şi stat etc. Cã le luãm fie pe rând, fie pe toate împreunã, argumentele contestatarilor se bazeazã pe acelaşi nucleu dur, ºi anume cã Biserica trebuie sã rãmânã închisã în biserici, iar accesul în spaþiul public îi este interzis, pentru cã nu joacã dupã regulile raþionalitãþii economice.

Prin urmare, alternativa româneascã este urmãtoarea: fie statul pãstreazã monopolul în domeniul asistenþei sociale pentru sine, fie creeazã o piaþã liberã a competiþiei, în care prezenþa guvernamentalã sã fie cât mai discretã. Dar statul român nu poate pãstra monopolul pe servicii sociale, pentru cã — nu-i aşa!? — experienþa comunistã ne-a arãtat cã este 36

Teologie politicã

Filantropia genuinã

37

un prost gestionar, motiv pentru care mediul privat trebuie sã Însã, aşa cum stau lucrurile astãzi, toate marile corpo-cucereascã terenul lãsat liber. O a treia variantã iese la ori-raþii ale societãþii tind sã devinã simple asociaþii semi-private zont pe filierã aşa-zis europeanã (deşi în Europa modelele dominate de raþionalitatea economicã: cultura este supusã de parteneriat între Stat şi Bisericã sunt extrem de diverse): pieþei, pentru cã filmele cele mai „bune“ sunt filmele care au dezvoltarea de ONG-uri pe lângã unitãþile de cult, astfel încât cele mai mari încasãri, sistemul educaþional se îndreaptã spre acestea sã aibã identitate într-o þesãturã juridico-politicã ce privatizare, din moment ce universitãþile oferã doar cursuri nu are cum sã surprindã misterul euharistic al Bisericii.

cerute „pe piaþa muncii“, partidele politice îşi construiesc doctrinele pe cerinþele marilor companii internaþionale, iar mass-media prezintã ceea ce cumpãrã publicul. Spaþii din

ONG-izarea Bisericilor

interiorul statului, al societãþii civile şi al afacerilor sunt atât de prietenoase între ele pentru cã au fost cucerite de aceeaşi În arhitectura democraþiei de tip liberal, care presupune raþionalitate. Cea economicã. Toate se întâlnesc în logica acu-separaþia Bisericii de Stat, religia este exclusã din structura mulãrii. Prin urmare, ceea ce exclude acumularea şi eficienþa statului, dar i se permite sã se dezvolte în sfera publicã exte-economicã este privit ca negativ şi nu are relevanþã publicã.

rioarã, definitã ca societate civilã. Cultele religioase fac parte Însã raþionalitatea euharisticã nu se aflã la intersecþia dintre din societatea civilã, care e definitã ca un spaþiu public, fãrã stat, piaþã şi societatea civilã, drept urmare Bisericile sunt pri -

sã fie şi politic în sensul implicãrii statului. Societatea civilã vite doar ca nişte asociaþii semi-private asemenea ONG-urilor.

este un loc al libertãþii personale şi corporate, în timp ce Astãzi, pentru a face parte din public, înseamnã sã laşi Bise -

statul este singurul care poate aplica legitim coerciþia. Acest rica în urmã.

monopol al coerciþiei statale s-a dezvoltat încã din Evul Mediu, pentru a elibera individul de sub comunitãþile care îl þineau captiv (vechile bresle meşteşugãreşti sub aspect

Public – privat

economic şi ocupaþional, Bisericile sub aspect moral, fami -

liile sub forma tradiþiilor etc.). În multe faze ale statalitãþii La aproape treizeci de ani de la lansarea formulei în moderne, acest lucru nu s-a reuşit, tocmai pentru cã elibe -

spaþiul anglo-saxon, Parlamentul român a produs abia anul rarea individului nu se poate face nici prin împingerea aces-trecut o Lege a parteneriatului public-privat. Pentru cã e fie tuia pe o piaþã economicã individualã liberã cu îndemnul prea sãrac, fie incapabil şi nu se poate ocupa de toate nevoile

„îmbogãþeşte-te!” (liberalism), nici prin deposedarea de pro-societãþii (autostrãzi, servicii sociale, şcoli, spitale etc.), statul prietatea privatã (comunism). Deşi numai statul are forþa co-

îşi auto-desfiinþeazã monopolul pe anumite sectoare pe care erciþiei, atât Bisericile, cât şi comunitãþile locale, ONG-urile, le oferã mediului privat în condiþii contractuale stricte.1

şcolile, universitãþile, partidele politice sau sindicatele sunt chemate sã participe la binele comun al societãþii în virtutea 1 Laura Mina, Public-Private Partnerships: A Theoretical Overview, Pro-calitãþii lor de structuri sociale. Prin urmare, tot ce poartã ceedings of the 6th Administration and Public Management Interna-amprenta asociativitãþii într-o societate este menit sã creeze tional Conference “Public Administration Management in Times of poduri între individ şi stat.

Crisis”, Bucureşti, 23-24 iunie 2010, p. 328-333.

38

Teologie politicã

Filantropia genuinã

39

Logica acestui parteneriat ar fi aceea cã ambele pãrþi câştigã în creştinism ne aratã, deci, cã Biserica însãşi e o societate (statul întrucât oferã societãþii serviciul respectiv, iar mediul complexã, şi nu doar maşinãria administrativã care se ocupa privat, pentru cã dezvoltã pentru sine o afacere garantat pro -

de salvarea sufletelor. Cu alte cuvinte, chiar într-o democraþie fi tabilã prin condiþiile contractuale). Privitã, însã, din alt de tip liberal este legitim ca Biserica sã-i explice Statului ce unghi şi pe termen lung, aceastã cooperare nu face decât sã trebuie fãcut cu avuþia materialã publicã şi chiar sã se ofere supunã întregi sectoare ale societãþii logicii pieþei, care de-sã suplineascã slãbiciunile acestuia fie şi din statutul de parte cide cât valoreazã nevoile oamenilor. Cu alte cuvinte, oricât a societãþii civile.

de strict şi de bine intenþionat ar fi statul, pe termen lung se instaureazã aceeaşi logicã a acumulãrii, care defineşte orice companie privatã.

Ethosul filantropic

Biserica e prima şi, deocamdatã, poate singura care are

Biserica ca spaþiu public

puterea teoreticã şi practicã sã punã în dificultate hegemonia capitalului şi sã creeze o alternativã socialã viabilã, depose -

Din perspectivã teologicã, parteneriatul Statului cu Bise -

dând de raþionalitatea economicã asistenþa socialã şi intro-rica în privinþa asistenþei sociale nu poate fi cuprins în ter-ducând-o într-un regim de personalizare de care avem nevoie menii paradigmei de mai sus. Însãşi distincþia public-privat, cu toþii, deopotrivã credincioşi sau nu. Nici un ONG cu expe -

rienþã nu poate suplini ethosul filantropic milenar al Bisericii cu care opereazã legislaþiile moderne, nu reuşeşte sã sur-

şi extensia socialã a Sfintei Liturghii. Contestarea acestei legi prindã profunzimea realitãþii Corpului Tainic al lui Hristos, trimite un mesaj care scapã bunului-simþ: ei nu vor sã vadã care este Biserica.2 Propunându-şi extinderea filantropiei, instituþional preotul care viziteazã un bolnav şi-i oferã o Biserica ( ekklesia — adunarea celor cu aceeaşi identitate) nu pungã de medicamente, adicã o tradiþie filantropicã având face decât sã-şi extindã realitatea euharisticã prezentã în o valoare ecleziologicã veche de 2.000 de ani, doar de dragul Sfânta Liturghie ( laos ergon — lucrarea poporului, serviciul ethosului pieþei neo-capitaliste care încã ne þine captivi în public). Prin urmare, ceea ce face fiecare creştin cu sine, cu actuala crizã economicã.

proprietatea sau cu banii sãi e simultan şi public, şi privat.

Prin promovarea legii, statul român nu face decât sã re-Aşa cum preotul primeşte darul de a oferi harul lui Dum-cunoascã faptul cã izvorul filantropiei este în Bisericã. Ar fi, nezeu nu pentru sine, ci pentru a-i aduce pe ceilalþi în Îm-de asemenea, un prim pas nu doar pentru reafirmarea Bise -

pãrãþia Cerurilor, tot astfel deþinãtorul de proprietate deþine ricii ca spaþiu social al filantropiei genuine, ci şi spre revalo -

bunurile materiale pentru a-i introduce şi pe ceilalþi în viaþa rificarea autenticã a culturii non-comerciale, a universitãþii comunã materialã, iar conducãtorul conduce pentru a le oferi ca spaþiu al producerii cunoaşterii, al mass-mediei ca spaþiu celorlalþi, a-i face pãrtaşi la viaþa societãþii. Sensul proprietãþii al informãrii, şi nu al denunþului sau al bârfei mondene.

2 William Cavanaugh, Theopolitical Imagination. Discovering the Liturgy as a Political Act in an Age of Global Consumerism, T & T Clark, Londra/

New York, 2002, p. 53-95.

Hirotonire şi „-ism“

41

accesul homosexualilor şi al lesbienelor la hirotonie. Înainte de a fi o problemã teologicã, este mai degrabã o problemã de antropologie politicã, tributarã feminismului şi altor mişcãri ce luptã pentru drepturile minoritãþilor.

Hirotonire şi „-ism“

Femin(-)ism(-)ul

Inspirate din ideile socialiste de dupã Revoluþia Fran -

În acest an, pe 15 mai, lumea creştinã a asistat la o premierã cezã, mişcãrile feministe s-au revendicat de-a lungul timpul controversatã: dioceza episcopalã din Los Angeles a hirotonit prima din stânga revoluþionarã, pentru ca în secolul XX sã se întâl-femeie-episcop lesbianã, în persoana lui Mary Douglas Glasspool.

neascã cu liberalismul pe terenul exaltãrii libertãþii umane.

În acest context, episcopul de Los Angeles a declarat: „Am ales nu Astfel, feminismul, ca orice „-ism“ cu miros ideologic, pro -

doar o femeie, ci o femeie care este pe deplin femeie, fiind lesbianã“.

pune un set de valori şi acþiuni fabricate în laboratoarele gândirii. Printre revendicãrile mişcãrii feministe, amintim: dreptul de a face avort, dreptul de a studia şi a preda în uni-Ea a fost aleasã episcop-vicar al diocezei de Los Angeles versitãþi, platã egalã cu a bãrbaþilor la muncã egalã, incula Bisericii Episcopale, deşi recunoaşte public cã are ca parea hãrþuirii sexuale, accesul la orice meserie etc. Socialiştii partener de viaþã încã din 1988 tot o femeie. Astfel, a de-feminişti au interpretat subjugarea femeii de cãtre bãrbat ca venit al doilea caz de episcop homosexual din Statele Unite o continuare a luptei de clasã din discursul marxist, conside -

ale Americii, dupã V. Gene Robinson, hirotonit în 2003

rând chiar şi cãsãtoria un mod tipic al societãþii patriarhale episcop de New Hampshire. Biserica Episcopalã din Statele de a supune femeia. Revendicãrile oneste ale femeilor au fost Unite ale Americii face parte din Comunitatea Anglicanã, atinse, de altfel, abia foarte târziu de cãtre societãþile moderne.

motiv pentru care Biserica Anglicanã a intrat într-un proces Astfel, prima datã când li se recunoaşte femeilor capacitatea de dezbatere, gândindu-se sã rupã comuniunea cu Biserica de a vota este în 1869, în statul american Wyoming.

Episcopalã din SUA, care se considerã mai curând o bisericã protestantã, decât una catolicã. Ea pãstreazã teologia anglicanã, dar s-a separat de Biserica Angliei odatã cu Revoluþia

Teologia feministã

Americanã, pe considerente pur politice, nedorind sã-i jure credinþã regelui Marii Britanii, care este şi Şeful Bisericii.

Dorinþa femeilor de a fi vãzute şi tratate în toate dome -

Evenimentul şocant pentru lumea creştinã nu s-a petrecut niile ca fiind absolut egale cu bãrbaþii a pãtruns şi în Biserici întâmplãtor în Biserica Episcopalã din Statele Unite. Astfel, sub forma teologiei feministe, care debuteazã ca un strigãt dupã ce în 1974 au hirotonit prima femeie-preot, la 14 iulie dupã dreptate şi ca o viziune asupra reînnoirii ordinii sociale 2009, membrii conducerii aceleiaşi Biserici au votat inclusiv patriarhale, în care femeia era localizabilã doar în gospodãrie.

42

Teologie politicã

Hirotonire şi „-ism“

43

Istoric, feminismul teologic îşi are originea în secolul XVII, feministã — Valerie Saving, The Human Situation: A Feminist fiind iniþiat în mediile socialiste revoluþionare. Rãspândirea View (1960)1, Mary Daly, The Church and the Second Sex puternicã a mesajului anabaptiştilor, al sectelor puritane etc., (1968)2 — au devenit rapid foarte citite şi influente. Dacã cum cã oricine poate interpreta Sfânta Scripturã, deci chiar unii autori, precum Dorothee Sölle, au încrucişat feminismul şi femeile, a fãcut ca vocea acestora sã fie mult mai ascultatã cu o citire materialistã a Bibliei şi cu existenþialismul liberal în spaþiul public. În secolele XVIII-XIX, aceeaşi fuziune între protestant, alþi teologi anglo-americani ai anilor 1960-70

o teologie non-conformistã (neo-protestantã) şi reformele au fost inspiraþi de teologia eliberãrii din America Latinã, sociale au creat cadrul oportun pentru ca femeile sã dobân-tributarã la rându-i progresismului romano-catolic. Inspiratã deascã abilitãþile necesare în leadership-ul politic şi organiza-din doctrina socialã marxistã, teologia eliberãrii s-a concen-

þional. Aceste femei nu au luptat doar pentru abolirea sclaviei trat astfel asupra problemelor sãracilor, rãscumpãrãrii aces-sau introducerea votului universal, indiferent de sexe, ci şi tora în istorie şi rolului nu tocmai exact al Bisericii de a aduce pentru distrugerea a ceea ce numeau o „culturã a obedienþei“.

Împãrãþia lui Dumnezeu pe pãmânt. Deviza teologiei elibe -

Se considera cã amprenta pusã de religie asupra culturii şi tra -

rãrii — „Dumnezeu îi preferã pe cei sãraci!“ — a fost aplicatã diþiei europene a fãcut ca societãþile sã devinã androcentrice.

şi luptei pentru emanciparea femeilor.

Cu alte cuvinte, a fi om era echivalent cu a fi bãrbat.

Un alt element esenþial pentru teologia feministã a fost

Bisericile şi femeia

înþelegerea pãcatului. Dacã Biserica le recomanda bãrbaþilor smerenia şi supunerea ca antidot pentru pãcat, femeile se Rapidele schimbãri sociale şi politice le-au fãcut pe femei considerau deja în posesia acestor virtuþi prin supunerea lor sã iasã din gospodãrie şi sã-şi asume roluri care, în mod faþã de bãrbaþi în cãsnicie. Cu alte cuvinte, pentru femei, tradiþional, nu erau exercitate de ele. Plecându-se de la echivalentul pãcatului era dorinþa de independenþã şi auto -

premisa cã „nu existã o eliberare totalã fãrã eliberarea femeii determinare (dispunerea de propriul eu). Prin analogie poate din societate“, mişcarea de emancipare a femeilor însoþeşte fi interpretatã şi chestiunea rasismului: pãcatul de a-i urî pe emanciparea societãþilor de sub tutela sistemelor politice au-negri este practic impus de considerente politice sau sociale, toritare. Pentru cã egalitatea bãrbatului cu femeia a fost ig-nefiind o culpã personalã.

noratã în istorie, iar Dumnezeu nu face diferenþa între cele Preluându-se o astfel de logicã, la care dupã 1945 s-au douã sexe, s-a ajuns la concluzia cã este necesar ca şi femeile adãugat, în societãþile nord-americane şi vest-europene, şi sã participe la celebrarea cultului şi la conducerea Bisericii.

inovaþiile tehnologice, cum ar fi descoperirea şi perfecþionarea Identificând greşit instituþiile religioase şi sistemele teologice ca fiind surse culturale ale opresiunii politice, teologia de noi metode de contracepþie, mişcãrile feministe produc, în mediile universitare anglo-saxone, mugurii unei teologii scrise 1 Valerie Saving, The Human Situation: A Feminine View, în Ian A. McFar -

pentru a folosi nu în primul rând mântuirii, ci nevoilor de land (ed.), Creation and Humanity. The Sources of Christian Theology, emancipare ale femeilor. Unele Biserici s-au aliat cu teoriile Westminster John Knox Press, Louisville, 2009, p. 289-303.

dominante ale vremii şi au adus în societate noi argumente 2 Mary Daly, The Church and the Second Sex, Bacon Press, Boston, 1985, în favoarea justiþiei sociale. Cele dintâi lucrãri de teologie passim.

44

Teologie politicã

feministã îşi pierde astfel orice urmã de adevãr revelat şi se apropie cu paşi grãbiþi de improprierea diferitelor „-isme“, care sunt menite sã-i lãrgeascã publicul aderent. Suntem astãzi la a treia generaþie de teologi universitari feminişti, care, dupã ce au atins dorinþele primei generaþii (accesul la Vuvuzela şi Obama

vot, libertatea sexualã, platã egalã cu a bãrbaþilor, accesul la contracepþie, avort şi la posibilitatea de exprimare culturalã), gãsesc noi teme de interes pe agenda de lucru, cum este şi cea de faþã. Astfel, hirotonia unei femei lesbiene episcop devine o temã foarte politicã, poate chiar ideologicã şi mai

…nu reprezintã titlul unei fabule la modã, ci simbolurile puþin teologicã. Ea ne vorbeşte despre pervertirea credinþei contemporane ale unei lupte încheiate cu triumful demnitãþii prin diferite pasiuni ideologice şi ne spune cã foarte puþine umane, o luptã în care politicul şi religiosul s-au împletit inoportun.

Biserici sunt capabile sã conserve sacrul într-o lume în curs de desacralizare.

Învãþãturile Bisericii aratã cã nici o ocupaþie profesionalã Aflat în plinã desfãşurare, campionatul mondial de fotbal nu-i poate fi negatã femeii, decât în situaþia în care distruge din Africa de Sud oferã, pe lângã spectacolul sportiv, şi rolul ei natural în arhitectura vieþii umane. De asemenea, prilejul unei reflecþii teologico-politice. Nu sportivii sunt cei rolul ei spiritual complet egal cu al bãrbatului nu implicã o care îndeamnã la meditaþie, ci sunetul de fond al stadioanelor identitate de funcþii şi activitãþi. Dimpotrivã, acest lucru ar dezvoltat de foarte celebrele vuvuzele, nişte pseudo-instru-duce la anularea distincþiei şi a unicitãþii fiecãruia dintre cei mente muzicale specifice continentului african. Acoperind doi. Femeia şi bãrbatul sunt perfect egali în primul rând din corurile galeriilor echipelor naþionale prezente la spectacolul punct de vedere spiritual şi moral, fiecare având nevoie de fotbalistic, vuvuzelele cântã triumful unei civilizaþii aflate celãlalt pentru a se mântui, dar şi pentru a-şi îndeplini rolul mult timp sub opresiunea europenilor. Astfel, între 1948 şi social. Creştinismul a ridicat femeia la acest statut, stabilind 1994, oamenii din Africa de Sud au fost separaþi în categorii cãsãtoria ca fiind o Sfântã Tainã în care Dumnezeu uneşte rasiale: albi, negri, coloraþi şi indieni. În 1958, negrii au pier-

într-un singur trup douã persoane ontologic distincte. Acest dut cetãþenia şi drepturile derivate din aceasta. Deşi reprezen -

lucru ne spune cã Biserica e pro-femininã, dar anti-feministã.

tau majoritatea covârşitoare a populaþiei, circa 70%, aceştia locuiau în zone separate şi erau obligaþi sã meargã la şcoli, spitale şi magazine create special pentru ei, în vreme ce albii se bucurau de toate drepturile sociale şi politice.

Apartheid -ul

Situaþia politicã a majoritãþii locuitorilor Africii de Sud este cunoscutã sub denumirea de apartheid, un regim totalitar 46

Teologie politicã

Vuvuzela ºi Obama

47

bazat pe separaþia axiologicã şi culturalã între rase. Apart -

german Jean Villain în jurnalul sãu de cãlãtorie în Africa de heid-ul reprezintã consecinþa politicã a celor peste trei secole Sud.1

de colonizare a africanilor de cãtre europeni. Africa de Sud a fost colonizatã mai întâi de olandezi în 1652, apoi de britanici în 1805. Dacã britanicii au abolit sclavia, marii pro-

Teologia neagrã

prietari de pãmânt olandezi calvinişti au structurat un discurs teologic care sã le asigure în continuare exploatarea marilor La începutul anilor 1970, teologii de culoare sud-africani domenii latifundiare. Rãzboiul dintre cele douã naþiuni euro -

au început sã scrie ceea ce se poate numi „teologia neagrã“2, un discurs înrudit cu teologia eliberãrii din America de Sud.

pene declanşat în urma descoperirii minelor de diamante s-a Demersul lor nu a însemnat doar redarea demnitãþii celor încheiat în 1902 cu victoria britanicilor şi cu marginalizarea sãraci şi oprimaþi, ci şi preluarea conducerii de cãtre aceştia politicã a olandezilor. Anii marii crize economice interbelice într-o societate profund nedreaptã. Pentru cã şi Iisus Hristos au produs, pentru teologii olandezi calvinişti, majoritatea cu a fost sãrac, supus opresiunii celorlalþi şi chiar dat la moarte, studii în Germania nazistã şi, deci, influenþaþi de teoria rasei situaþie similarã cu a negrilor sud-africani, trebuia iniþiatã pure, scânteia de construire a unei teologii a rezistenþei.

lupta dintre Evanghelie şi pseudo-evanghelia apartheid-ului.

Naþionalismul creştin devenise o ideologie. De exemplu, Li se cerea creştinilor sã contribuie la sfârşitul regimului de în lectura calvinistã a teologilor olandezi, Turnul Babel teroare. Astfel, au fost create mai multe alianþe ale cultelor însemna cã Dumnezeu a rânduit naþiuni care nu trebuie sã se creştine favorabile întreruperii noii forme de sclavie mo der -

amestece unele cu altele, pentru a nu fi întinatã ordinea nã, cea mai importantã dintre ele fiind Institutul Creştin, creaþiei. Mai pe scurt, arhitecþii apartheid-ului erau convinşi desfiinþat mai apoi de guvernul totalitar, în 1977. Manifes-cã susþineau o politicã creştinã. Când, în 1948, Partidul tul Mesaj cãtre populaþia din Africa de Sud (1968), inspirat din Naþional a venit la putere, ziarul oficial al Bisericii Olandeze socialismul creştin anglican, aratã ca omul, înainte de a se Reformate, Die Kerbode, a scris: „Ca Bisericã, am lucrat mereu supune altor oameni, trebuie sã i se supunã Mântuitorului pentru separarea raselor. Astfel, apartheid-ul poate fi numit Iisus Hristos. Aducând nu nou tip de reflecþie creştinã asupra pe drept cuvânt o politicã bisericeascã.“ În acest context, politicii unui regim dezumanizat şi arãtând cã „ apartheid-ul puþine Biserici mai erau dispuse şi capabile sã conteste este un pãcat, iar justificarea sa teologicã, o erezie“, mişcarea apartheid-ul, în ciuda evidentului proces de dezumanizare ce de rezistenþã a negrilor sud-africani obþinuse un aliat impor-caracteriza societatea sud-africanã.

tant: creştinismul.

Neo-calvinii africani au promovat noþiunea de naþiune Criticii arãtau, însã, cã nici aceastã teologie nu era foarte albã creştinã şi au binecuvântat apartheid-ul, introducând diferitã de cea care oferea sprijin regimului. Dupã ce, în 1984, chiar în textul constituþional din 1983 referinþe la Dum-1 Jean Villain, ªi astfel zãmisli Dumnezeu apartheid-ul: ªase mii de kilometri nezeu. Contrar acestora, europenii trecuþi prin experienþa prin Africa de Sud, traducere de Oscar Lemnaru, Editura Tineretului, nazistã vedeau cu alþi ochi societatea sud-africanã: „Dau mãr-Bucureşti, 1964, passim.

turie cã iadul existã, iar inima lui se aflã la câteva mii de pi-2 Alisdair Kee, The Rise and Demise of Black Theology, Ashgate Publishing cioare sub asfaltul din Johannesburg“, scria în 1961 reporterul Limited, Hants/Burlington, 2006, p. 71-99.

48

Teologie politicã

Vuvuzela ºi Obama

49

sud-africanul Desmond Tutu, arhiepiscopul anglican de Cape a fost, de asemenea, salutatã de comunitatea internaþionalã Town, a primit Premiul Nobel pentru Pace, recunoscându-i-se prin Premiul Nobel pentru Pace, oferit înainte chiar ca acesta meritele în apãrarea drepturilor omului, în 1985, un grup sã întreprindã vreo acþiune concretã în apãrarea drepturilor de teologi de mai multe confesiuni şi ale cãror identitãþi au omului.

rãmas încã necunoscute, din cauza faptului cã apartheid-ul obişnuia sã hãrþuiascã şi chiar sã tortureze clericii care se opuneau regimului, a redactat Documentul Kairos (1985).

Post-apartheid

Arãtând cã a sosit momentul special, autorii au criticat „abu -

zarea de conceptele teologice şi biblice pentru scopuri politice“

În Africa de Sud, s-a petrecut trecerea de la o oligarhie şi au subliniat necesitatea unei teologii profetice. Reacþiile rasialã totalitaristã la o societate democraticã multi-rasialã.

stârnite au aşezat definitiv Bisericile de partea mişcãrilor eli -

Astãzi, populaþia de culoare nu mai este exploatatã de albi, beratoare.

iar societatea în întregul ei este extrem de vizibilã în mediul internaþional, motiv pentru care a şi primit calitatea de organizator al campionatului mondial de fotbal din acest an.

Nelson Mandela şi democraþia non-rasialã

Sfârşitul apartheid-ului, zorii primului guvern democratic ales liber şi ai celei dintâi constituþii liberale în 1994 au însemnat, Asemenea mişcãrii pentru drepturi civile din SUA, la în-inevitabil, cã teologia se apropia de spaþiul public, structurân -

ceputul anilor 1950, s-a nãscut Congresul Naþional African, du-l în mod creştin. Misiunea socialã a Bisericilor devine prima voce a rezistenþei negrilor. Format în mare parte din aceea de a-i asista pe credincioşi în a-şi defini responsabili-creştini, Congresul a sperat iniþial cã, prin lobby, boicoturi tatea în spaþiul public şi în cadrul cetãþeniei democratice, publice şi greve, poate obþine pentru populaþia de culoare pornind de la convingerile creştine. Între o teologie de inspi-dreptul de a participa la o guvernare democraticã pe cale raþie liberalã, care oferea legitimitate politicã elitei albe, şi una de inspiraþie socialistã, care þinea în viaþã speranþele paşnicã. Mare parte dintre negrii care au opus rezistenþã au majoritãþii negre discriminate, societatea sud-africanã pare fost trimişi la închisoare. Unul dintre aceştia, Nelson Man-sã regãseascã astãzi drumul spre normalitate prin persoana dela, executând o pedeapsã pe viaþã încã din 1964, a fost umanã. Experienþa lor ne spune cã omul nu se topeşte în nea-eliberat la 11 februarie 1990, iar în 1994 a devenit primul mul sãu, cã este unic şi irepetabil, cã nu se confundã cu nici preşedinte sud-african de culoare într-un regim de democraþie un proiect politic, ci doar cu acela al Mântuitorului nostru non-rasialã. El devenise un simbol al luptei anti- apartheid, Iisus Hristos, a cãrui Împãrãþie „nu este din lumea aceasta“

motiv pentru care, în 1993, i s-a decernat Premiul Nobel ( Ioan, 18, 36).

pentru Pace, ca unul care a reuşit sã-şi menþinã umanitatea într-o lume caracterizatã prin teamã şi brutalitate. Spre com-paraþie, partidele politice americane au aşteptat aproape o sutã cincizeci de ani de la abolirea sclaviei ca sã ofere un candidat de culoare pentru preşedinþia SUA, în persoana lui Barack Obama. Alegerea acestuia în funcþia supremã în stat II. COMPLICITÃÞI NEOLIBERALE

Autonomia politicului

Aşa cum pentru o lume secularizatã distincþia ultimã dintre Hristos şi diavol nu spune mare lucru, tot astfel necredincioşii democraþiei cautã binele comun în profitul financiar sau charisma personalã. Cu toate acestea, politicul este un domeniu autonom şi foarte prezent în natura umanã, iar a-l nega echivaleazã cu depersonalizarea noastrã.

Carl Schmitt (1888-1985) este, fãrã îndoialã, cel mai controversat autor de teorie politicã al secolului XX, nu numai pentru cã a fost un apropiat al regimului nazist în perioada 1933-1936, ci mai ales pentru cã multe dintre conceptele sale continuã sã provoace. Nãscut în 1888 într-o familie de catolici din Westfalia, a studiat dreptul la Berlin şi mai apoi la Strasbourg, unde a şi obþinut doctoratul în 1910.

Ca şi contemporanul sãu Max Weber, Schmitt este îngrijorat de civilizaþia europeanã. În timp ce Weber este interesat de capitalismul modern, pentru Schmitt chestiunea principalã este cea a statului modern şi a politicii. Devine un intelectual foarte influent, mai ales în timpul Republicii de la Weimar, când îşi propune sã înþeleagã forþele centrifuge din interiorul statului german. A cãutat sã probeze slãbiciunea liberalismu -

lui modern şi a parlamentarismului. S-a alãturat partidului nazist în mai 1933, concomitent cu Martin Heidegger, motiv pentru care a fãcut 18 luni de închisoare dupã terminarea rãzboiului. Dincolo de implicarea sa partizanã, concepþia sa 54

Complicitãþi neoliberale

Autonomia politicului

55

asupra politicului poate fi cititã şi într-o cheie non-ideologicã.

E mai bine fãrã politicã?

El vorbeşte despre relaþia dintre liberalism şi democraþie, eticã şi politicã şi demonstreazã cã orice studiu ştiinþific asupra Formula lui Carl Schmitt ne ajutã sã înþelegem cã o lume democraþiei trebuie sã înceapã cu teologia politicã.

fãrã politicã este imposibilã, întrucât distincþia dintre prieten şi duşman este specificã naturii umane. Eliminarea totalã a relaþiilor de (in)amiciþie şi crearea unui singur stat mondial

Prieten şi duşman

ar însemna, în logica juristului german, negarea politicului.