Sfântul Duh
Tu marea îmi cobori în amintiri
Şi-mi răscoleşti fiinţa spre furtună
Cum din adâncuri dorul meu te-adună
Cu plase vechi, cu degete subţiri —
Oglinzi de fum, în care lent te-admiri,
Reci ceruri, sparte,-n care încă tună
Făclia unei zări, o stea mai bună,
Un sunet alb al unei vechi iubiri,
Firimituri de beznă, carne crudă,
Cochilii de cuvinte — nicăieri
Un strop de om, un prunc, să le audă —
Cu ochii lor de glas, cu şoapta udă
De visul nicovalelor de ieri
La care Sfântul Duh încă asudă.