Paingul
Paing în prag de paradis, întind
Mirarea-n pânze fără de hotare
Zărit de zori, zorit de zvelta zare
Sub fruntea mea de sânge răscolind.
Ce dulce-i firul deşirat din grind
De gânduri spumegate, şi ce mare
Se-atârnă cosmosul de el, şi doare
Să mântui de insecte. Mă cuprind,
Împins de braţul tău lipsit de gesturi,
În el eu însumi ca-ntr-un laţ suav,
Sub ochiul tău închis, prin şoapta-ţi mută.
Şi, croşetând celule, blânde esturi,
Din nalte lumi, cu soarele bolnav,
La vorba mea de stele se-mprumută.