Părăsirea
Când Dumnezeu făcu lumina şi
Lumina-l preamărí fără zăbavă
Se avântau verzi degete de slavă
Să toarne duh în spice spre-a rodi,
Să-naripeze nunţi în vulturi gri,
Din gândul vechi să-asmută-ntâia lavă
Spre muzica strivită-n bruma gravă
Din toamna iute-a germenului-zi...
Întors din drum, cu sacii plini de haos,
Pătruns de-o sete aspră, spin neşters,
De-o întristare care spinteca os
Şi carne încolţită din repaos,
Cel mai sărat sărut din Univers
Îl părăsi pe Crist, nalt, viu, în naos.