Furtunile
Pun mâna peste frunte, vreau sa tac,
Sa taca ochii mei soptind lumine,
Sa trec de pragul vorbei catre tine,
Si, dezlipit de timp si vânt, sa-mpac
Furtunile de oase,-n care zac,
Cu lungi corabii vii, atrase-n sine
De-o asteptare care parca vine
În rochii lungi, tesute-n fir de mac.
Tristi marinari sperantei, urca bezne
Pe puntile iubirii, care-ntrec
În dogorit tacerea mea prea lesne.
Si cum prin harti de jar înaintez, ne
Apropie subtirele înec
Al zilei secerate de la glezne.