Oceanul
Oceanul sparge tarmul mintii mele
Si-mi umple gândul de furtuni în zori
Când tu — ca stropi de roua — vii din stele;
Cu vântul ce ma sfâsie cobori
Sa-aduci pe fruntea mea o aspra iarna,
Sa umpli-arípa vietii cu pamânt,
Statornicie de ghetar sa-astearna
Vazduhul vorbei peste noi. Eu cânt
Furat de-arhipelaguri neîntâmplate,
De universuri ce-ar putea sa fie
Daca mareele s-ar da pe spate
Si-ar trece-n timp oceanul de hârtie.
Si cântul meu statornic se întâmpla
Reflux realitatii, ochi, sau tâmpla.