Luntrea
Pe valul diminetii navigheaza
În luntrea lunii noaptea, ostenit.
Tu o conduci pe drumul ei de raza;
Ma lasi în urma ca pe-un clipocit
De vâsla în lumina somnoroasa
Ce gângureste-n vis despre uitari.
Ti-e fruntea cuib de fier si de matasa
Cu vulturi ce înalta mari-chemari.
Vorbesc cu infinitul murmurând.
De glasul tau miroase-ntreaga noapte.
Te urmaresc cu visul lin si blând
Ce lasa-n valuri întelesuri coapte.
Pe-acelasi val de-am fi, sunt alte ape
Ce ne despart, oricât am fi de-aproape.