Alb pe Alb by Eugenia Bogdan - HTML preview

CHEIA

Eu știu o apă, dacă vrei să bei,

trebuie să intri-n matca ei

lîngă o piatră te așezi

ciocăni puțin, mai faci un semn,

apoi aștepți, furat de somn,

vine o doamnă sau un domn

și cu un gest care repezit

în piept îțî bagă un cuțit.

Plătești pîndind mereu spre stradă

dar zațuri-zațuri după tine vin;

te trag, te țin și te rețin,

ca rădăcini te-ncolăcesc

zidindu-ți calea către ușă.

Poate doriți un Kent, un ceas,

cizme străine, aur, o păpușă.

Și iată că păpușa vine,

cu zațul despletit pe umeri

și nopți zidite lîngă ochi

o rogi plîngînd, chemînd-o tandru,

crezînd că este încă vie.

Dar trebuie să treacă timp

să-nveți să umbli-n buzunare

aici o punte, încă una,

și-abia atunci poate să vreie

să caute pierdută cheia.