Închisoarea
Tot mai ascunse portile se fac
Si închisoarea s-a golit de paznici,
Atomi de înteles ne rod obraznici
C-un zâmbet ca o scoarta de copac,
Si-ncep atunci cu frunze sa ma-mbrac
Si sa te scot din clestii lor napraznici,
S-o luam din loc pe caii cei mai casnici
Spre stresini mute, cu omizi în frac.
Iesirea însa s-a topit în soare
Si tu te-ai dus de mult cu roua ta
Sa razvratesti hotarele sub stele.
Din pumnii mei peretii stau sa zboare
Dar numai ochii i-ar înaripa —
Vaz — duhul carnii tale sa-l însele.