VIAȚA
Norocul căutînd în lume
bolțile nopții curățăm de nori,
să mă-ncălzesc la focuri pure
dar înghețat cădeam spre zori.
Cu buzele crăpînd de sete
pămîntul scormoneam la apă,
săpam în somn și în trezire
și mintea-mi devenise sapă.
Dar astăzi renunțînd la toate,
nemaivroind să mișc din loc,
destinul îl aud, din urmă,
făcîndu-și către mine loc,
Trezindu-ne față în față
o luptă-ncepe, grea, dar scurtă
– cînd mîinile întind a pace
îmi bagă un cuțit în burtă.
O, suflete, n-aveai liniște
de-acum singurătate na-i
– stele și apă te îneacă
și fiecare zi e-un pai!