Alb pe Alb by Eugenia Bogdan - HTML preview

RITUALUL CAFELEI

Cafea! ceasta e parola –

ușile date de pereți și-aproape

un astru în formare

trage cum poate din penumbră

păduri imense de lemn mort

pilaști, scaune, lungi sfeșnicare, o fată e înfiptă-n fiecare

și în lumina sta dureroasă

alunecă dintr-un altar de poză

o mare preoteasă roză.

Cafea! acesta e parola

și-nvățăceii, în oracol,

se-ntind comod, cît mai comod,

ca într-un pat, ca-ntr-un sicriu,

scribi se înfundă pe aproape

deși sînt surzi și orbi,

tot ce aud pictează, scriu . . .

Cafea! Cafea!

și rîul sacru

din miezul focului se desfășoară

și vine către noi – un șarpe

anume pregătit să moară.

Dar pentru cel ce să citească știe

este un sîmbur învelit in duh

un negru sens, uitat, care învie:

te năpădește prin miros,

prin ochi, prin degete, prin mii de pori

și-ncovoiat la ritual

te stăpînește pînă-n zori.