Not a member?     Existing members login below:
Holidays Offer
 

Roy's Divine Mission


1
MISIUNEA DIVINA A LUI ROY de Unciuleanu
Milena
-Nu mă părăsi, Roy!
Strigătul deznădăjduit al lui June se estompă odată cu pereții spitalului,
deveniți acum lăptoși, cețoși și în final dispărând cu totul.Plutea deasupra
corpului său neînsuflețit. Crezuse toată viața că miturile despre reîncarnare sunt
doar atât, mituri, dar acum cordonul transparent, ieșit din ombilicul trupului său
pământean se subția din ce în ce până se dizolvă în eter. Roy simți cum se înalță
dintr-odată, fără nicio piedică, de parcă sufletul său se eliberase în sfârșit de
toate elementele lumii fizice și acum putea să zboare înapoi la creator. Drumul
era lin, fără opreliști. Oare nimic din viața lui pe pământ nu-l mai atrăgea, nici
familia, nici prietenii, nici slujba de curator al muzeului? Asta să fie tot? Fără
durere, panică, regrete? Și deodată, un gol îl lovi, un sentiment acut că dacă nu
se întoarce, se va sfâșia în bucăți. Anxietatea puse mâna pe el, îl înhăță ca pe un
criminal dornic să scape nepedepsit.
De ce să plece în necunoscut, de ce să nu vină înapoi în trupul său
ferfenițit de cancer și să o ia de la capăt, să lupte pentru soția lui June, pentru
fetița lor Melanie, de ce să nu mai meargă din nou în expediții arheologice
împreună cu echipa de la muzeu?” Pentru că misiunea ta e alta!” îi răsună în
minte o voce.Sau poate în creier? Privi aparatul cum înregistra activitatea
neuronilor și realiză că a părăsit deja corpul, deci nu era vorba de asta, de
conștiință poate?Citise undeva despre trezirea conștiinței umane, dar i se păruse
o bazaconie fără nici dovadă științifică.”Trebuie doar să crezi”, rverberă din nou
în minte o voce lăuntrică. ”Să cred în ce ?” întrebă Roy enervat de-a binelea.
Doar el era om de știință. Prin educație și prin natura meseriei se obișnuise să nu
creadă nimic fără dovezi solide. –și aducea aminte cum încercase un șarlatan să-i
vândă un craniu de cristal cu potențiale puteri magice, însă după analiza cu laser
se dovedise doar un fals realizat cu tehnologie modernă. Nici vorbă de cultură
Remove